Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Versuri

        de Gabriel Chifu

Încercarea

Am citit: „Să nu crezi niciodată că ştii ce se va întâmpla

cu viaţa ta, totdeauna te vei înşela,

totdeauna pleci undeva şi paşii te poartă în altă parte.”

Şi chiar asta

am păţit şi eu.

După ce am rătăcit legat la ochi, după ce nechibzuit

am băut şi în hohote am râs de orice,

deodată m-am oprit. Istovit, mirat.

Parcă ar fi turnat cineva o găleată de apă rece peste mine.

Am aruncat cheia ruginită şi cuţitul tocit, bicicleta fără roţi.

Am deschis ferestrele, am lăsat vântul să-mi intre în minte, răscolitor.

M-am hotârât să fiu „bun, puternic şi încrezător”, precum citisem.

Aşa cum ai vrea să iei piatră cu piatră, val cu val

oraşul nemuritor Veneţia şi să-l reconstruieşti miraculos departe, hăt,

în pustiu.

Aşa cum albina adună razele şi polenul florilor

din pădurea de salcâmi

şi le strânge în stup, şi le recompune sub formă aurie şi dulce.

Astfel am vrut eu, fărâmă cu fărâmă, clipă după clipă,

să-l aduc pe el, nesfârşitul, aici, şi să-l întregesc

în ruina inimii mele, în făptura mea defectată, în zilele mele sărăcite şi înfrigurate.

Oasele mele să devină iluminate, iar sentimentele mele lingouri de argint

să fie şi să scânteieze.

Am vrut. Aşa cum mierla ar încerca deodată

să ia în guşa ei marea, picătură cu picătură, şi s-o mute sus, în vîrful muntelui

şi înaltul cerului.

Nr. 01-02 / 2013
Versuri
de Gabriel Chifu

Un poet de tranziţie
de Octavian Soviany

PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „MIHAI EMINESCU” PE ANUL 2012

Din Jurnal (2010)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (32)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poeme
de Iulia David

Intelectualitate şi credinţă
de Adrian Popescu

Corbii interesaţi
de Nicolae Prelipceanu

America văzută în chip de rinocer
de Nichita Danilov

Premiile Filialei Craiova a U. S. R. pe anul 2011

O altfel de istorie a lumii
de Paul Aretzu

Dificultatea de fi modern când eşti din Sud
de Gabriel Coşoveanu

Triada poeziei
de Gabriela Gheorghişor

Etică şi poetică
de Daniela Firescu

Fata din grădina moldavă
de Ioan Lascu

Moartea literaturii se amână
de Horia Dulvac

Nicolae Manolescu şi Eugen Negrici: Argumente ontologice hard pentru actualitatea şi perpetuarea istoriei literare
de Ştefan Vlăduţescu

Ultimul vărar
de Nicolaie Băbălău

Casa dintre cuvinte
de Florea Miu

Un călător între timpuri: Georg Cristoph Lichtenberg
de Andrei Zanca

Poeme
de George Vulturescu

Înmormântarea lui „Dandy de la Paris” n-a mai avut loc1
de Gheorghe Schwartz

Poeme
de Eliza Novac

Despre viclenie
de Ionel Buşe

Cărţi primite la redacţie:

Poeme
de Mircea Stâncel

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Zâmbetul durerii sale
de Viorel Mirea

Semnal editorial

Psihologia infinitului pustiu
de Ion Militaru

Crucea Caraimanului
de Viorel Dianu

Poeme - (1888-1967)
e Füst Milán

Poeme
de Tudor Opriş

Careu de valeţi
de C. Voinescu

O nouă revistă - Romanian Book Review

Poeme
de Felix Sima

Limbajul fantastic într-o perspectivă a esteticii ritmului
de Ala Sainenco

Comunicat U.S.R.

Carnet plastic
de Cătălin Davidescu

Viața din culise
de Toma Grigorie

Comunicat U.S.R.

Reverii
de Dan Eugen Dumitrescu

Debut
de Roxana Ştiubei

Poeme
de Vasile Iftimie

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Parodie
de Lucian Perţa

O clară încercare de manipulare

Gil
de Marie Redonnet

© 2007 Revista Ramuri